marți, octombrie 27

Armand, mesaj după ce NU a fost validată ca primar

Clotilde Armand nu a fost validată ca primar al Sectorului 1. Candidata PNL-USR-PLUS a fost declarată câștigătoare a funcției de edil al celui mai bogat sector al Capitalei. Mandatul reprezentantei Dreptei nu a fost validat, iar Armand mai are de așteptat până când își va ocupa biroul.Posibilitatea anulării alegerilor pentru funcția de primar al Sectorului 1 a apărut din nou în prim plan. Mandatul de primar al celui mai important sector al Capitalei nu a fost validat după ce avocatul Gheorghe Piperea a depus în instanță o cerere de posibilă fraudare a alegerilor din 27 septembrie 2020, potrivit impact.ro. Termenul la care cererea trebuie analizată este de 14 octombrie, motiv pentru care Clotilde Armand nu poate fi validată în noua funcție:

„E vorba de o intervenție în care invocăm o fraudă electorală. Astăzi, 12 octombrie 2020, nu s-a judecat pentru că judecătorul a considerat că sunt necesare foarte multe documente. Acestea trebuie să demonstreze sau, după caz, să infirme acuzațiile de fraudă electorală”, a precizat Piperea la Antena3. Clotilde Armand a reactionat pe pagina de socializare.

loading...

”Multe titluri de „presă” astăzi informează fals oamenii că se reiau alegerile în sectorul 1 sau că nu am fost validată primar al sectorului 1. Avocatul fostului primar pesedist plătit din banii primăriei să-l apere pe fostul primar pe persoană fizică apare pe la televiziuni susținând că au fost fraudate alegerile locale în sectorul 1. Alt mare avocat în conspirații și vajnic luptător împotriva folosirii măștii de protecție când mii de români se îmbolnăvesc de Covid 19 iar medicii sunt epuizați de atâtea cazuri prin spitalele noastre acuză fraude la alegerile locale. Curat murdar!
Nu vă supărați, am și eu o întrebare pentru distinșii avocați: ce căutau membrii PSD cu sute de procese verbale în alb deasupra Biroului Electoral de Sector și de ce sediul de campanie al PSD funcționa într-o instituție a primăriei fix deasupra BES?! Pauză…

Este dramă mare prin PSD. S-a închis robinetul cu bani publici și acum vor plăti pentru dezmățul lor. Mai răsfirați… doamnelor și domnilor. Ce s-a întâmplat astăzi? Adevărul: Judecătoria Sectorului 1 București a dispus disjungerea cererii PSD și a amânat pentru miercuri validarea mandatului meu. De aici până la declarațiile caraghioase făcute de pesediști este o mare distanță.
Apoi, se tot plânge fostul primar pe la „Secția lui Tudorel”. Doamnelor și domnilor de la PSD oare nu știți dvs. că această secție încalcă dreptul Uniunii Europene și trebuie desființată?! Vă întreb prietenește: dacă aveți atâtea dovezi de fraudare de ce nu mergeți la DNA?! De fapt oricum o să mergeți. Curând”, a scris Clotilde Armand.

loading...
loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *