joi, octombrie 29

Mai multe şcoli şi licee din Prahova, Olt şi Gorj, ÎNCHISE din cauza coronavirusului

Mai multe licee şi şcoli din judeţele Prahova, Olt şi Gorj au fost închise după ce mai mulţi profesori şi elevi au fost infectaţi cu SARS-COV-2.

Unul dintre cele mai mari licee din Prahova, Colegiul Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, dar şi de două şcoli generale şi patru grădiniţe din Gorgota au fost închise din cauza coronavirusului. La Breaza au fost depistaţi pozitiv patru elevi care învaţă la clase diferite, iar în Gorgota, profesorul de religie care a intrat în contact cu mai multe cadre didactice din localitate, a fost testat pozitiv. Ceilalţi profesori cu care s-a întâlnit la o şedinţă vor intra în carantină.

loading...

Totodată, elevii unei şcoli din judeţul Olt fac cursuri exclusiv online după apariţia unei caz de COVID-19 în rândul cadrelor didactice, iar alţi 20 de dascăli au intrat în izolare, după ce cu toţii au participat la un consiliu profesoral. Măsura este valabilă timp de o săptămână.

„Decizia suspendării cursurilor a fost adoptată în urma confirmării, în data de 13.09.2020, a unui caz pozitiv din rândul cadrelor didactice. Precizăm că, în urma anchetei epidemiologice desfăşurată de către Direcţia de Sănătate Publică Olt, un număr de 20 de cadre didactice au fost declarate contact direct, în urma participării la şedinţa Consiliului profesoral din data de 07.09.2020. Cadrele didactice în cauză se află în izolare la domiciliu”, a transmis Prefectura Olt.

loading...

Sursa citată a menţionat că în judeţul Olt rata de incidenţă cumulată a cazurilor COVID-19 este sub limita de alertă de 3/1.000 de locuitori.

Elevii de la Liceul Teoretic Novaci au aflat cu doar câteva ore înainte de începerea noului an școlar că vor urma cursuri online, după ce aproape toate cadrele didactice au intrat în carantină.

Profesorii au participat la o şedinţă la care a fost prezent un dascăl confirmat cu COVID-19. Directorul liceului din Novaci, Mădălina Popica, a anunţat, într-o postare pe pagina de Facebook a liceului, că profesorii au decis să facă orele online, în mod voluntar.

Paisprezece cadre didactice din judeţul Constanţa au fost diagnosticate cu COVID-19, iar dintre acestea zece sunt din învăţământul preuniversitar, iar patru din cel universitar. Deocamdată nu există elevi confirmaţi cu noul coronavirus.

 

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *