luni, octombrie 26

Noile restricţii, anunţate de Guvern. Raed Afarat: „Masca este obligatorie în toate spaţiile deschise”

Guvernul urmează să decidă în şedinţa de miercuri prelungirea stării de alertă pe teritoriul României cu 30 de zile, începând cu 15 octombrie, urmare a unei hotărâri de marţi a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Raed Arafat, şeful DSU: Rămân următoarele măsuri confirmate:

loading...

Referitor la purtarea măştii până la 3 la mie incitenţa, de la zero la 3 la mie masca este purtată obligatoriu în spaţiile aglomerate, de la 50 de metri de la intrarea în şcoli.
De la trei la mie în sus masca este obligatorie în toate spaţiile deschise.
Al doilea aspect, au rămas valabile prevederile care au stabilit că de la 0 la 1,5 la mie incidenţă restaurantele, cafenele, cinematografele, toate aceste entităţi vor funcţiona cu 50 la sută capacitate; între 1,5 la mie şi 3 la mie cu 30 la sută capacitate. Mai mare de 3 la mie, atunci vor fi din păcate închise.

A rămas şi obligativitatea testării personalului care lucrează în centre rezidenţiale o dată pe săptămână prin grija DSP. Este foarte important pentru protejarea persoanelor în vârstă care sunt în centrele rezidenţiale. Acest lucru este necesar după ce personalul nu mai face rotaţie la 14 zile şi vine în ture normale. La 7 zile evaluarea lor va duce la prevenirea transmiterii virusului.
Despre pelerinajul de la Sf. Parascheva. Cine a dat acordul ca pelerinii care nu sunt din Iaşi să ajungă la raclă: Aici nu ştiu cine a dat acest lucru, dar vreau să subliniez un aspect. E o discuţie pe care o avem de foarte mult timp. Toată lumea observă că avem o creştere continuă a cazurilor. Suntem pe un trend ascendent important.

loading...

Prin acest măsuri încercăm să reducem expunerea şi transmiterea. Apelul nostru către populaţie este să înţeleagă situaţia şi să fie parteneri cu noi în respectarea acestor reguli şi prevederi emise prin hotărâri ale CNSU şi ale Guvernului.

Sunt foarte mulţi în domeniul online şi unii care declară acest lucru în alte spaţii publice, care îndeamnă populaţia la nerespectarea regulilor şi acest lucru va duce la agravarea situaţiei. Îndemnarea populaţiei la nerespectarea regulilor nu înseamnă decât pacienţi în plus şi în plus persoane decedate.

Este un apel pe care-l fac încă o dată. Respectarea regulilor este extrem de importantă şi noi nu putem lucra fără parteneriatul cu populaţia. Nu poate o singură entitate să rezolve problemele.
Transmit populaţiei să se gândească la sănătatea lor şi a celor apropiaţi lor şi să respecte regulile care sunt recomandate sau obligatorii.
Nu ştiu dacă a fost dat ordin sau ceva. Trebuie discutat pe partea de ordine publică.

Despre evenimentele private. Evenimentele private rămân restricţionate, interzise în spaţii închise pe plan naţional. Acest lucru este confirmat şi prin hotătârea de Guvern.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *