sâmbătă, noiembrie 28

Protest împotriva Guvernului Orban: „Mitingul epuizării”

Nu se mai poate cu Guvernul Ludovic Orban – Klaus Iohannis. Federaţia SANITAS, cea mai mare federație reprezentativă la nivel de sănătate din România, va organiza marţi, începând cu ora 11:00, „Mitingul epuizării”. Sindicaliștii își exprimă nemulțumirea cu privire la gestionarea crizei COVID-19 de către autorități. SANITAS organizează „Mitingul epuizării”. Federația a făcut anunțul pe internet, pe pagina de Facebook. „Marţi, 3 noiembrie 2020, la ora 11:00, Federaţia SANITAS pichetează Guvernul României într-un ultim gest de conştientizare a factorilor responsabili că aşa nu se mai poate!

Protestul SANITAS se va desfăşura sub denumirea „Mitingul epuizării”, pentru că ne-au epuizat: strategiile de criză incoerente, promisiunile neonorate, deciziile politice luate fără consultarea partenerilor sociali! Membrii noştri, salariaţi în sistemul sanitar şi în sistemul de asistenţă socială, sunt epuizaţi pentru că luptă de mai bine de 8 luni pe un front în permanentă schimbare, fără a li se respecta dreptul la odihnă, la protecţie, la remunerarea corectă a muncii, sunt cu atât mai epuizaţi cu cât pierd din ce în ce mai des colegi dragi, care nu mai fac faţă luptei cu virusul ucigaş din cauza stresului la care sunt supuşi, stres care le slăbeşte capacitatea de apărare!”, spun sindicaliştii.

loading...

Și pacienţii, spun aceștia, sunt epuizaţi din cauza lipsei de predictibilitate în ceea ce priveşte posibilităţile de tratament pentru afecţiunile cronice sau urgenţe, de lipsa unor măsuri coerente în ceea ce priveşte strategia de limitare a răspândirii noului virus, de lipsa de coerenţă în ceea ce priveşte conduita şi paşii de urmat în cazul infectării cu SARS-COV-2.

„Societatea în întregime este şi ea epuizată din cauza bâlbelor nesfârşite ale factorilor de decizie în ceea ce priveşte gestionarea pandemiei la nivel naţional! Deşi suntem cu fiecare zi mai obosiţi şi mai puţini, deşi lipsa aprecierii ne demobilizează cumplit, deşi în loc de măsuri care să ne protejeze şi să ne asigure securitatea la locul de muncă Guvernul ia măsuri care să ne limiteze drastic posibilitatea de a ne clama şi apăra drepturile, noi, reprezentanţii salariaţilor din sănătate şi asistenţă socială, pentru că am epuizat deja toate căile de dialog social, vom fi mâine în stradă pentru a ne apăra drepturile şi pentru a ne recâştiga demnitatea!”, mai arată comunicatul SANITAS.

loading...

Președintele SANITAS, infectat cu COVID-19

La jumătatea lunii octombrie, Viorel Huşanu, preşedintele Uniunii Sindicale SANITAS Bucureşti, a fost confirmat cu COVID-19. Acesta a făcut un apel la oameni, să respecte măsurile impuse de către autorități.

„Sunt in a cea de-a 11 zi de când am COVID si va spun R A S P I C A T celor care inca credeți ca este banalitate : NU ESTE DE GLUMA!
Miros inca nu am. Gust….micii sau pâinea au același gust.
Este depresiv sa nu mai fie nimic ca înainte.
Rezultatul evaluării CT arata ca ambii mei plamani au fost afectați iar procentul de 25 -50 % imi cam da fiori.
Protejati-va ! Protejati-i pe cei din jurul vostru”, se arată în mesajul de pe Facebook al lui Viorel Huşanu, care mai spune că a așteptat 48 de ore sosirea ambulanței.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *