vineri, octombrie 23

S-a săturat: DEMISIONEZ din USR şi din Parlament

Deputatul Cornel Zainea a anunţat, joi, că demisionează din USR şi din Parlament. Anunţul a fost făcut de politician pe o reţea de socializare. Zainea, care a intrat în politică acum patru ani, spune că „USR și se pare că și PLUS devin partide în care câștigă cine „are control pe filială”, făcând referire la neînţelegerile cauzate de stabilirea candidaților la alegerile parlamentare stabilite pentru 6 decembrie.

Totuşi, Cornel Zainea pare să nu renunţe. El spune că evaluează implicațiile pentru o candidatură independentă la Camera Deputaților, în Ilfov. „. Și de la capăt. În 2016 am intrat în politică plin de entuziasm și dorință. Nu știam cum trebuie construit un partid sau cum ar trebui să fie lucrurile în Parlament, dar am descoperit pe parcurs că ambele merg pe drumul greșit.

loading...

Am luptat în USR pentru principiile și valorile în care cred. Pentru interzicerea cumulului de funcții care creează baroni locali. Pentru vot reprezentativ. Pentru transparentizarea cheltuirii sumelor forfetare ale parlamentarilor. Am vorbit sistematic despre meritocrație, despre cum ar trebui să măsurăm performanța unui parlamentar. Unele din aceste lupte le-am pierdut.

USR și se pare că și PLUS devin partide în care câștigă cine `are control pe filială`. Demisionez din USR. Dar și din Parlament! Din acest punct, cred că doar un mesaj politic extrem de puternic mai poate produce schimbările pe care societatea le așteaptă de 30 de ani. Limitarea mandatelor pentru orice funcție publică. Vot pentru persoane, nu pentru liste. Un stat în care oamenii ajung în funcții pe merit, nu un stat capturat de impostori.

loading...

Într-un gest de onoare pe care îl consider obligatoriu, fiind ales deputat pe listele USR, mi-am dat și demisia din Parlament. Oricum ar fi urmat s-o fac în ultima zi de mandat, pentru a nu rămâne cu tinicheaua pensiei speciale agățate de coadă.

E o discuție mai veche între parlamentarii USR, încă de la preluarea mandatelor, de care colegii mei sper să nu uite. Dacă corupția este considerată un cancer al societății românești, cred că pensia specială este un fel de… COVID: îi omoară cu zile pe cei vulnerabili, în timp ce `norocoșii` nu prezintă niciun fel de simptome!

Ce va urma

Cornel Zainea: Mă gândesc la o candidatură independentă la Camera Deputaților, în Ilfov
Nu plec nicăieri. Sunt tot ilfovean, locuiesc tot în Chiajna. În acest moment, evaluez implicațiile pentru o candidatură independentă la Camera Deputaților, în Ilfov. Semnături, campanie cu cheltuielile aferente… Munca începută în parlament nu trebuie să se piardă.

Decizia mea nu are nimic de a face cu echipa din Chiajna, dimpotrivă, le voi rămâne aproape, din orice postură, în luptele care urmează.

La final, vă mai spun doar atât: cred în schimbarea reală, iar aceasta depinde de noi toți, colectiv și individual”, a scris Cornel Zainea, joi, pe pagina de Facebook.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *