luni, octombrie 26

Surprize. Cine și-a făcut apariția la SEDIUL PSD

Robert Negoiță, reales primar al Sectorului 3 din București din partea Alianței Pro București – realizată cu Victor Ponta, a venit luni la prânz la sediul PSD, au declarat pentru G4Media.ro surse politice. Negoiță a refuzat să candideze la alegerile locale de duminică din partea PSD, preferând să-și lanseze propriul partid, care a intrat în alianță cu Victor Ponta. Alianța Negoiță – Ponta a ratat însă intrarea în Consiliul general al Municipiului București. Negoiță a stat la sediul PSD circa o oră.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat, după publicarea exit-poll-urilor privind rezultatele alegerilor locale din București și a perspectivei lui Robert Negoiță de a câștiga primăria Sectorului 3, că i-a oferit lui Negoiță “să se întoarcă acasă”.

loading...

„Cu domnul Negoiţă am vorbit astăzi toată ziua şi oferta este foarte clară: să se întoarcă acasă. Şi cred că domnul Negoiţă se va întoarce în Partidul Social Democrat, unde îi este locul”, a declarat liderul PSD.

Ciolacu s-a arătat mulţumit de rezultatul obţinut de PSD la alegerile locale.

loading...

Întrebat dacă îşi reproşează ceva, el a afirmat: “Fiecare avem să ne reproşăm, dar consider că drumul corect acesta este – de reconstrucţie şi de modernizare a partidului. Mi-aş fi dorit să am mai mult timp”.

Gabriela Firea și-a recunoscut luni luni după-amiază, într-o transmisiune live pe Facebook din sediul primăriei, înfrângerea în fața lui Nicușor Dan și a spus nu are ce să-și reproșeze pentru mandatul de primar general pe care îl încheie.

Fosta primăriță a dat vina pe înfrângere pe faptul că a fost trădată și că forțele de centru stânga au fost dezbinate.

E ultima mea intervenție în calitate de Primar General.
Le-am urat mult succes colaboratorilor, am predat totul ca să las lucrurile în ordine
Prețuiesc fiecare vot și îl port în suflet, promit să nu vă dezamăgesc niciodată
De când am ajuns la Primărie, am deblocat foarte multe proiecte
În ciuda invectivelor, s-a încercat demolarea, rămân faptele: Spitalul de copii Gomoiu, Spitalul Foișor, prima etapă a Podului Ciurel, supralărgirea de la Fabrica de Glucoză
Toate autobuzele moderne cumpărate de mine nu pot fi aruncate într-o prăpastie
Sper ca viitoarea echipă să ducă la bun sfârșit Spitalul Metropolitan, Pasajul Doamna Ghica, Prelungirea Ghencea, Park&Ride Pantelimon
În Consiliul General, majoritatea va fi asigurată de alianța de dreapta: PNL, USR și PLUS au mai mult de majoritate simplă
Cu toată suferința de moment, e mai bine că se întâmplă așa. Dacă aș fi primit al doilea mandat de la bucureșteni, nu aș fi avut susținere în CGMB, proiectele ar fi fost imposibil de realizat
Nu am ce să-mi reproșez, decât poate că am vrut să fac prea multe dintr-odată
Las aici proiecte în valoare de un miliard de euro fonduri UE. Totul e asigurat, trebuie doar să fie trași acești bani
Este cinic ce au făcut cei de la guvernare, care au ținut în revizie CET-urile și nu au livrat apă la presiune normală, totul ca să îl ajute pe contracandidatul meu
Vor urma luni întregi de reproșuri la adresa mea
În final, de ce s-a pierdut: sunt aproape 5 procente diferență. Acum 4 ani am câștigat cu 12 puncte diferență.
A fost un cumul de factori.
Dreapta s-a unit, au susținut un singur candidat. Centrul-stânga nu s-a coagulat, am fost dezbinați și nu din vina. Oameni care ar fi putut să pună umărul au făcut tot ce a ținut de ei să mă lovească, cot la cot cu adversarii mei
Dacă de la inamici accepți mai ușor critici, când cei din familia ta politică te lovesc pe la spate e mai dureros
Dar cât timp suntem sănătoși toate aceste lucruri vor fi reglate la un moment dat
Cred că românii îi vor sancționa pe politicienii care, în loc să renunțe la jocuri, au preferat să stea separați sau să îmi aducă contracandidați
Unele dintre aceste persoanej politice se plimbau și aseară și azi dimineață prin platourile TV
Mi se părea că suntem într-un roman al Agathei Christie, cu criminalul care se întoarce la locul faptei
Pe mine Dumnezeu m-a înzestrat cu puterea de a trece peste momentele grele
Voi fi vocea oamenilor
Nu știu ce decizie voi lua și încolo mă voi îndrepta
Întreaga mea energie va fi ca dumneavosstră să vă fie puțin mai bine
Am venit în politică doar pentru a munci și cred că acest lucru îl recunosc și adversarii mei

 

 

 

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *