marți, octombrie 20

Ultima oră! Guvernul Orban a fost dat ÎN JUDECATĂ

Guvernul Orban a fost dat în judecată de avocatul Daniel Ionașcu, în numele Partidului Puterii Umaniste (social-liberal), solicitând suspendarea hotărârilor și constatarea nulității actelor prin care a fost interzisă participarea credincioșilor la evenimentele religioase, potrivit digi24.ro.

Respectivele hotărâri sunt nelegale, fiind emise cu încălcarea dispozițiilor legale imperative, a drepturilor și libertăților fundamentale garantate atât constituțional, cât și prin Tratatele la care România este parte, susține avocatul Daniel Ionașcu, președintele executiv al PPU (social-liberal), într-un comunicat de presă.

loading...

PPU (social-liberal) apreciază că cele două hotărâri încalcă grav dispozițiile legale privind organizarea Bisericii Ortodoxe, dar și drepturile la libertate individuală și libertate a conștiinței. De asemenea, interzicerea participării la evenimente religioase este una vădit discriminatorie, în acest fel aducându-se o gravă atingere libertății religioase.

Restricționarea accesului credincioșilor la sărbătoarea Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, în condițiile în care organizatorul – Arhiepiscopia Iașilor, cu sprijinul autorităților locale, a luat toate măsurile de siguranță ce se impun pentru respectarea de către pelerini a normelor sanitare și de distanțare, în vederea prevenirii și combaterii răspândirii epidemiei de COVID-19, este o măsură nejustificată și abuzivă, se mai arată în comunicat.

loading...

„Frați români, măcar acum să fim uniți, pentru că acest guvern ne smulge până și Dumnezeul din suflet și din piept (…) Dragi români, a venit momentul să ne unim, țara aceasta este a noastră și trebuie să înțelegem că fiecare la noi în țară noi suntem stâpâni și suverani. Oricine atentează la dreptul nostru, la credința noastră, la Dumnezeul nostru, nu face decât să ne dezbine” a spus Daniel Ionașcu la un post de televiziune.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *