sâmbătă, octombrie 24

Un fost ministru din cabinetul Ponta, noul şef de la ANCOM

Deputații și senatorii l-au ales marți, într-o ședință comună, pe înlocuitorul lui Sorin Grindeanu la şefia ANCOM. Acesta este Vlad Stoica, cel care a obţinut cele mai multe voturi la şedinţă. Succesorul lui Sorin Grindeanu la conducerea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, după ce acesta a demisionat din funcție, este astfel Vlad Ştefan Stoica, care a obţinut 283 de voturi.

El a concurat cu Mircea Rozolea (23 de voturi obţinute), Manuela Catrina (12 voturi) şi Ioan Smeeianu (un vot). Vlad Ștefan Stoica este fost șef al Cancelariei premierului Victor Ponta, în perioada 2013-2014, cu rang de ministru. Stoica este avocat de profesie şi nu este cunoscut cu legături în domeniul telecomunicațiilor, fiind şi un personaj foarte discret, cu puține apariții în public.

loading...

În anul 2014, Vlad Stoica a fost martor în dosarul de corupție al lui Adrian Duicu, fost baron PSD de Mehedinți, însă nu a vorbit cu presa, spunând că nu este persoană publică.

Sorin Grindeanu a demisionat de la ANCOM, membrii conducerilor celor două camere ale Legislativului luând act de demersul său pe 5 octombrie. El a anunțat de când a fost ales prim-vicepreședinte PSD că va renunța la șefia ANCOM.

loading...

Sorin Grindeanu a revenit în PSD și a fost ales, la congresul din luna august, în funcția de prim-vicepreședinte al formațiunii.

El a fost numit președinte al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) în noiembrie 2017.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *